Utilizăm cookies pentru ca tu să ai o experiență cât mai plăcută. Pentru a ne conforma noii directive e-Privacy, trebuie să primim acordul tău pentru a seta cookie-urile. Află mai multe.
Sabrize FUME Sec 2023
Obținut din Chardonnay, Sauvignon Blanc și Pinot Gris, vinul se prezintă în pahar într-o frumoasă și intensă culoare galben-pai, răspândind arome plăcute de vanilie. Gustul rotund și catifelat de fructe tropicale conduce spre un final elegant, bazat pe note de stejar provenite de la fermentarea și maturarea vinului timp de cinci luni de zile în stejar franțuzesc.
Vinul se poate savura ca atare sau poate fi asociat cu diverse preparate culinare din carne de pui sau curcan, pește gras gătit la grătar sau la cuptor, diverse brânzeturi cremoase și paste cu sosuri pe bază de legume.
Detalii tehnice:
Culoare vin:
- Roșu
- Alb
- Rosé
Tip vin:
- Sec
- Demisec
- Dulce
- Demidulce
- Brut
- Extra Brut
- Mix
- Brut Natur
An de recoltă:
2023
Soi de struguri:
- Chardonnay
- Sauvignon Blanc
- Pinot Gris
Volum alcool:
13,5%
Cantitate:
750 ml
Val. energetică / 100ml:
331 kJ / 79 kcal
Treaptă de calitate:
D.O.C. - C.M.D. Dealu Mare
Asocieri culinare:
Sugestii de servire:
Se recomandă servirea vinului la o temperatură de 12 - 14°C. Înainte de consum, se păstrează într-un loc întunecat și răcoros, ferit de razele soarelui.
Detalii
Colecție
Colecția Sabrize se adresează iubitorilor de vinuri tinere și aromate cu personalitate, numele fiind de fapt contopirea unor elemente specifice terroir-ului din viile Budureasca: Sand, Salt, Sea, Brize. Eticheta aduce în prim-plan fosilele marine descoperite în solul parcelelor din care am cules strugurii folosiți pentru a crea vinurile gamei, ce datează de milioane de ani și provin din fundul de mare al anticei mări Sarmatice.
Soi
Vinul are la bază un trio format din trei soiuri franțuzești, fiecare având propriul rol în cadrul cupajului și fiecare fiind cules din parcele distincte ale plantației noastre. Chardonnay oferă o structură robustă și o textură cremoasă, cu accente de vanilie, pâine dospită și lemn de stejar. Sauvignon Blanc contribuie cu aromele tipice de fructe exotice și citrice, în timp ce soiul Pinot Gris este definit de o corpolență mai scăzută față de celelalte două soiuri, oferind cupajului un bine-venit și important echilibru.
Terroir
Pentru a crea acest vin, Chardonnay-ul s-a cules din zona plată aflată la baza viilor Budureasca, Pinot Gris provine din parcele aflate la 250 de metri, iar Sauvignon Blanc s-a selectat din terase înclinate poziționate în secțiunea nordică, la înălțimi de circa 300 de metri. Astfel, fiecare soi și-a exprimat propriul caracter în cadrul cupajului, șlefuit de solurile unice din plantația noastră, formate din cernoziom, pietriș și argile, cu bogate depozite de calcare sarmatice.
Detalii de vinificație
Vinificarea începe cu presarea directă a strugurilor, fără macerare la rece pe pielițe. Cele trei musturi sunt lăsate la limpezit, apoi sunt amestecate. Vinul fermentează cu drojdii special selecționate de vinuri albe în contact cu lemn de stejar timp de 14 zile la 16°C . În timpul fermentări, se aplică bâtonnage periodic ‒ procedeu ce presupune amestecarea drojdiilor depuse la baza containerului de fermentare înapoi în vin, cu scopul de a obține arome mai complexe și o textură mai cremoasă. Sabrize FUME este maturat timp de cinci luni în contact cu lemn de stejar.