Sabrize Mini Rosé Sec 2023 (187ml)

În pahar descoperim un vin plin de senzații revigorante, cu o frumoasă culoare roz deschis și un buchet aromatic proaspăt și fructat. Gustul fructat și rotund de căpșune și fragi prezintă o aciditate echilibrată ce conduce spre un final lung și catifelat, completând experiența degustării.

Se savurează cel mai bine ca atare sau alături de preparate culinare precum pește gras, fructe de mare, platouri cu diverse brânzeturi și mezeluri crud-uscate, carne de pui sau curcan cu legume la grătar, paste quatro formaggi.

14,00 Lei
+ 0,5 Lei Garanție de returnare
în stoc
SKU
sabrize-187
Ești membru în Clubul Budureasca? Comandă acest produs și primești din partea noastră
3

Puncte de fidelitate

Detalii tehnice:

Culoare vin:

  • Roșu
  • Alb
  • Rosé

Tip vin:

  • Sec
  • Demisec
  • Dulce
  • Demidulce
  • Brut
  • Extra Brut
  • Mix
  • Brut Natur

An de recoltă:

2023

Soi de struguri:

  • Cabernet Sauvignon
  • Merlot

Volum alcool:

13,5%

Cantitate:

187 ml

Val. energetică / 100ml:

318 kJ / 76 kcal

Treaptă de calitate:

D.O.C. - C.M.D. Dealu Mare

Asocieri culinare:

Sugestii de servire:

Se recomandă servirea vinului la o temperatură de 7 - 9°C. Înainte de consum, se păstrează într-un loc întunecat și răcoros, ferit de razele soarelui.

Detalii

Colecție

Colecția Sabrize se adresează iubitorilor de vinuri tinere și aromate cu personalitate, numele fiind de fapt contopirea unor elemente specifice terroir-ului din viile Budureasca: Sand, Salt, Sea, Brize. Eticheta aduce în prim-plan fosilele marine descoperite în solul parcelelor din care am cules strugurii folosiți pentru a crea vinurile gamei, ce datează de milioane de ani și provin din fundul de mare al anticei mări Sarmatice.

Soi

Vinurile rosé au fost în ultimii ani printre cele mai apreciate, iar acest lucru se datorează mai ales versatilității lor. Pentru a obține acest vin, oenologul cramei a optat pentru o combinație între două bine-cunoscute soiuri franțuzești: Cabernet Sauvignon și Merlot. Când este vinificat în rosé, Cabernet Sauvignon oferă arome dominante de fructe roșii precum căpșune, fragi sau zmeură, iar Merlot este întotdeauna o alegere inspirată pentru că soiul conține în mod natural taninuri catifelate și mai puțin intense.

Terroir

Viticultorii au selecționat manual strugurii de Cabernet Sauvignon și Merlot din parcele diferite ale viilor Budureasca, poziționate la altitudini cuprinse între 200 și 250 de metri. Solurile din aceaste parcele sunt formate din cernoziomuri fertile cu importante depozite de calcare sarmatice în adâncime, bogate în calciu și magneziu, ce imprimă vinurilor arome unice și plăcute senzații minerale. În vie, campania de cules a început în a doua săptămână din luna septembrie, când strugurii și-au atins maturitatea deplină și au dezvoltat în fruct zahărul și nivelul de aciditate dorite de oenolog.

Detalii de vinificație

Pentru acest vin rosé vinificat în sec metoda aleasă de oenolog a fost cea a presării directe. Nu s-a realizat deloc macerare la rece pe pielițe pentru a nu extrage din coajă un exces de taninuri și culoare, ceea ce ar fi afectat negativ vinul. După presare, s-a colectat mustul fără părțile solide, apoi după limpezire amestecul a fermentat cu drojdii selecționate la 14°C timp de 20 de zile. La final, o cantitate foarte mică de CO₂ a fost adăugată în vin pentru a exalta aromele și a conferi o aciditate crocantă.

Review-uri

Ai încercat acest produs și vrei să ne oferi părerea ta?

Atunci oferă o notă și scrie-ne câteva rânduri folosind formularul de mai jos. Opinia ta este foarte importantă pentru noi pentru că ne ajută să vă oferim vinuri și accesorii de cea mai bună calitate în fiecare zi.