COLECȚIA Premium

Premium Zenovius

RoșuSec2021750 ml
59,00 lei ● În stoc
Transport gratuit de la 250 lei Direct de la Crama Budureasca
Plată securizatăDatele de plată sunt procesate securizat la finalizarea comenzii.
Carduri acceptateVisa, Mastercard, Maestro
Soiuri de struguri
Shiraz · Cabernet Sauvignon
Origine
D.O.C. - C.M.D. Dealu Mare
An de recoltă
2021
Alcool
14,5%
Cantitate
750 ml
LA MASĂ, ÎMPREUNĂ

Se potrivește cu

Asocieri recomandate pentru Premium Zenovius.

Fripturi
Vită
Porc
Miel
Preparate la grătar
Cheeseburgeri
Brânzeturi maturate
Ciocolată neagră
ÎN FIECARE PAHAR

Descoperă-i caracterul.

Asamblaj roșu rubiniu dens, cu arome de cireșe supracoapte, fructe negre de pădure și note fine de cuișoare. Un vin cu gust plăcut de fructe negre de pădure, cu taninuri foarte bine integrate în masa vinului și subtile senzații condimentate, care oferă o mult râvnită complexitate vinului. Se servește cu preparate culinare din carne de porc sau de miel. Încercați-l alături de cotlet de porc pe os în crustă de ierburi aromate sau împreună cu platouri de brânzeturi de oaie maturate.

01
Sugestii de servire

15–17°C

Se recomandă servirea vinului la o temperatură de 15 - 17°C. Înainte de consum, se păstrează într-un loc întunecat și răcoros, ferit de razele soarelui.

02
Maturare

Timpul îi dă profunzime.

Parțial maturat în baricuri de stejar american timp de 12 luni

DINCOLO DE ETICHETĂ

Povestea acestui vin.

01

Colecție

Dedicată în special sectorului HoReCa, gama Budureasca Premium conține vinuri gastronomice ideal de asociat cu cele mai fine delicii culinare. Fiind o fuziune între lumea veche și lumea nouă a vinului, adică între tradiționalism și modernitate, am cuprins în această colecție atât soiuri pure românești și internaționale, cât și cupaje deosebite. Vinurile roșii sunt parțial învechite în baricuri de stejar timp de minimum șase luni.

02

Soi

Cabernet Sauvignon este cel mai cultivat soi de struguri din lume, extrem de popular pentru corpolența, taninurile intense și aromele de coacăze negre și piper pe care le imprimă vinurilor. Shiraz-ul aduce în schimb un mix de fructe negre și roșii în prim-plan, cu mure și cireșe negre printre aromele principale ale soiului. Aciditatea este mai scăzută la Shiraz decât la Cabernet, în timp ce textura vinului este mai mătăsoasă.

03

Terroir

Anul 2021 a fost favorabil pentru strugurii negri, cu suficiente ploi și peste 2000 de ore de strălucire a soarelui pe cer. Pentru vinul Premium Zenovius, viticultorii noștri au ales strugurii de Cabernet Sauvignon și Shiraz din regiunea terasată a viilor noastre, unde predomină solurile pe bază de cernoziomuri, argile și calcar. Aici strugurii se coc mai lent decât cei aflați la baza plantației, dobândind un raport superior între pulpă și coaja plină de arome și pigmenți.

04

Detalii de vinificație

Mustuiala a fost macerată la rece pe pielițe timp de cinci zile, după care a fermentat până la trei săptămâni cu drojdii de vinuri roșii. Vinificarea s-a făcut separat pentru fiecare soi în parte. După finalizarea fermentației, pentru a obține un plus de structură și profunzime, jumătate din cantitatea celor două vinuri a fost maturată timp de un an în butoaie din stejar american. În etapa finală, vinul a fost învechit la sticlă șase luni în cramă, pentru șlefuirea buchetului de arome.

  • 5 stars: 11 (92%)
  • 4 stars: 1 (8%)
  • 3 stars: 0 (0%)
  • 2 stars: 0 (0%)
  • 1 star: 0 (0%)
V
Valentin Holban

Un amestec corpolent care m-a surprins plăcut. Gust de fructe negre: afine și mure. Puțin
de piper negru în final și poate puțină scorțișoară. Mai sunt și niște tanini verzi, așa că are și mai mult potențial. Perfect în sezonul rece.

L
Liviu Catalin Covaliu

Vin foarte echilibrat, felicitari oenologilor!!!

a
alin

Vin bun. Predomina finetea CS, iar la sfarsit se simte putin Shirazul.

R
Radu

Excelent.

D
Doina Ivan

Tocmai il savurez. Acompaniat de un pic de paine de casa cu seminte si branza de burduf. Un inceput de weekend minunat.

A
Adrian Niculescu

Un vin deosebit la un preț deosebit de sarbatori.
Budureasca nu m-a dezamagit indiferent de soi, din contra, am găsit companionul bun la fiecare fel de mâncare.

M
Mădălina

Recomand.

R
Robert S.

Un vin excelent, cu gust fin, parfumat și fructat. Taninurile sunt bine echilibrate, așa că nu e atât de amar ca alte vinuri seci din comerț. La prețul ăsta din promoție nu prea găsești mai bun pe piață. Își merită cu prisosință medaliile și premiile câștigate.

A
Ana-Maria

E placut, parfumat exact cat trebuie, dens cat sa vrei - dupa ce ai dat de el mergand pe urma marcii - mama - sa cumperi, sa ai de impartit cu prietenii. Il recomand, pentru zilele obisnuite cand iti trebuie fix paharul ala de vin rosu.

G
George Matei

Imbatabil, un gust fin si placut, langa o bucatica de porc care sfaraie ! Un sec foarte aromat si il recomand tuturor fara nici o ezitare.

A
Adrian Marcovici

Raport preț-calitate imbatabil! Catifelat, aroma plăcută, balansat.

M
Marian C

Recomand cu toata increderea.