a fost adăugat in coșul tău de cumpărături.
Produsul a fost adăugat în lista ta de produse favorite.
La Crama Budureasca, cu toții avem un singur scop: să creăm cele mai bune vinuri românești, valorificând condițiile ideale de climă și sol de care ne bucurăm în fiecare zi în viile noastre din regiunea Dealu Mare.
Terroir-ul excepțional al Viilor Budureasca ne permite să obținem în fiecare an de recoltă vinuri excepționale, fie că ne referim la vinuri roșii, vinuri albe sau vinuri rose. Creăm aceste vinuri nobile atât din soiuri românești de struguri, precum Fetească Neagră, Tămâioasă Românească sau Fetească Regală, cât și cunoscute soiuri internaționale, ca Shiraz, Cabernet Sauvignon, Chardonnay sau Sauvignon Blanc.
De la viticultorul care culege cu atenție strugurii nobili din viile noastre și până la maestrul oenolog care creează vinul într-un mod cum numai el știe, cu toții suntem conduși și motivați de aceeași dorință: să îți oferim vinuri de cea mai bună calitate, cu fiecare sticlă din fiecare colecție aflată în portofoliul nostru. Iar ca dovadă a acestui ideal sunt cele peste 500 de medalii obținute de-a lungul anilor de vinurile noastre la cele mai concursuri din lume, multe medalii fiind obținute în premieră pentru un vin românesc.
Indiferent că optezi pentru vinurile proaspete și fructate din gama Clasic, sau alegi colecția Premium, exclusivistele Origini, sau, de ce nu?, minunatele vinuri ecologice Budureasca Organic, vei regăsi în fiecare sticlă de vin din multitudinea de colecții Budureasca un strop din truda și pasiunea noastră pentru vin.
Beneficiezi de transport gratuit pentru comenzile cu valoare de minimum 250 lei
Comanzi produse și plătești online în doar câteva minute, simplu și eficient
Vinurile și accesoriile tale preferate pot fi găsite acum într-un singur loc
Puncte de fidelitate la fiecare comandă pentru membrii Clubului Budureasca
Pentru a afla primul despre cele mai noi reduceri și oferte speciale!
Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății. Consumă vin Budureasca în mod responsabil.